Meniu

Articole cu tagul: cerere

98 % din fermierii mureșeni și-au depus cererile de sprijin ...

Acțiunea a demarat în urmă cu o lună iar termenul final de depunere a dosarelor pentru sprijinul excepțional, în contextul pandemic, este as...

Aproape 4000 de fermieri brașoveni afectați de criza COVID 1...

Aceștia reprezintă circa jumătate din beneficiarii județului ai ajutorului pe care Comisia Europeană îl acordă celor ce activează în domenii...

Băncile au soluționat cea mai mare parte a cererilor privind...

Băncile din România au soluționat până în prezent un număr de 90% din solicitările depuse de clienți pentru suspendarea obligațiilor lunare ...

De două ori mai multe cereri decât locuri, în creșele brașov...

Numărul cererilor depuse de părinţi, în acest an şcolar, pentru a-şi înscrie copiii la creşele din Braşov este de două ori mai mare decât ce...

Mii de cereri pentru soluționarea amiabilă a litigiilor banc...

Doar anul trecut au fost înregistrate la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar peste 2.100 de solicitări de ace...

Cerere de recuzare în procesul președintelui CJ Harghita

Apărătorii preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, au cerut la termenul de azi din procesul în care acesta este judecat ...

Aproape jumătate din fermierii mureșeni și-au primit avansur...

În primele două luni de la deschiderea sesiunii de plăți, aproape 10.000 de fermieri mureșeni au primit banii în conturi. Prima tranșă i-a i...

Mureșenii pot depune cereri pentru lemn de foc

Prețul lemnului pentru încălzirea locuinței, livrat direct populației, variază în funcție de specie, sortiment și condițiile de livrare, cos...

Creşte numărul de solicitări pentru eliberarea paşapoartelor...

Numărul cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice este în creştere în Harghita, atât la ghişeele serviciului de specialit...

Cerere tot mai mare de ingineri pe piața muncii

A VI-a ediție a evenimentului „Față în față cu angajatorii”, organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîr...

Peste 15 mii de fermieri așteptați să depună cereri la APIA ...

La acest sfârşit de săptămână, centrele APIA din țară au lucrat suplimentar pentru a veni în sprijinul fermierilor care doresc să depună cer...

Peste 8.000 de cereri unice de plată au fost depuse la APIA ...

Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură spun că este vorba de jumătate din numărul fermierilor care beneficiază de su...

1 2 3 11

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI – TOP 30 RTM cu CRISTIAN CRACIUN

Live Video

  • Blog

    Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

    Radu Florea | Citeste articolul

    C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

    Top 30 RTM

    • 1. DELIA – Sa-mi canti,

    • 2. RITA ORA – New look,

    • 3. AMI – Tramvai,

    • 4. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

    • 5. ONE REPUBLIC – Wanted,

    • 6. PET SHOP BOYS – Dreamland,

    • 7. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

    • 8. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

    • 9. IRINA RIMES – In palme,

    • 10. VUNK – Deja vu,

    • 11. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

    • 12. TRUPA ZERO – In bratele tale,

    • 13. MORANDI – Professional liar,

    • 14. INNA – Bebe,

    • 15. MAROON 5 – Memories,

    • 16. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

    • 17. 3 SUD EST – Prietenia,

    • 18. DUA LIPA – Physical,

    • 19. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

    • 20. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

    • 21. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

    • 22. MIKA – Dear jealousy,

    • 23. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

    • 24. PINK – Walk me home,

    • 25. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

    • 26. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

    • 27. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

    • 28. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

    • 29. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

    • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

    Sugereazã piesã
    = 4.8744RON0.0014
    • usd 0.5167 1 -0.0118

    • chf 4.5485 1 0.0089

    • aud 2.9418 1 0.0184

    Dedica o melodie unei persoane dragi

    Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
    Trimite Dedicatia
  • RSS RSS

  • Parteneri
    }