O misiune comună de experţi ai Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene se va afla la Bucureşti în perioada 2-10 decembrie pentru a...
Specialiştii de la Spitalul Judeţean Mureş au precizat că aceşti plasturi, care fac parte din medicaţia de tip nicotinic, au lipsit, în...
Numărul de accidente vasculare a crescut în ţara noastră, atrag atenţia specialiştii. 22 la sută dintre ele sunt cauzate de fibrilaţia...
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, din cauza unor avarii pe reţea, se sistează furnizarea apei potabile în data de 20.11.2014, între...
Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, peste 33% din totalul celor aproape 11.000 de incendii la locuinţe...
Reabilitarea corpului nou al maternităţii, clădire construită în anul 1987, s-a încheiat în totalitate. Azi s-au inaugurat recepţia şi...
El a precizat că a aflat despre constatarea stării de incompatibilitate dintr-un comunicat de presă al ANI şi că va afla mai multe detalii după...
Mircea Băsescu rămâne în închisoare după ce Tribunalul Constanţa a respins astăzi ca nefondată cererea sa de înlocuire a arestului...
De mâine până pe 5 decembrie, colegul nostru expune un set de 13 lucrări, grupate sub titlul generic de "Vibraţii", un proiect la care...
Este tema principală a colocviului naţional „Reprezentarea etnologică şi etnomuzeografică; tradiţie şi contemporaneitate" ce are loc...
Este tema principală a colocviului naţional „Reprezentarea etnologică şi etnomuzeografică; tradiţie şi contemporaneitate" ce are loc...
Este tema principală a colocviului naţional „Reprezentarea etnologică şi etnomuzeografică; tradiţie şi contemporaneitate" ce are loc...
Obişnuitele lansări de carte dar şi ateliere de modelaj pentru cei mici în oferta de astăzi la Târgul Internaţional Gaudeamus de la...
Constănţeanul şi-a recunoscut fapta în faţa judecătorilor şi a solicitat să-şi ispăşească pedeapsa prin muncă în folosul...
Un tânăr de 22 de ani din comuna buzoiană Măgura a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un polițist din judeţul...
Senatorul PNL de Mureş, Akos Mora, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că gestul său de a-şi da demisia din...
La această oră nu se circulă pe ambele sensuri ale drumului, în zona localității prahovene Măneciu, din cauza unei coliziuni frontale dintre...
Este apelul pe care specialiștii pneumologi din Tîrgu-Mureș îl lansează, astăzi când se marchează, pentru al 12-lea an consecutiv, Ziua...
Zeci de blocuri din municipiu au fost reabilitate termic în ultimii ani sau urmează să intre în acest program. În această toamnă au fost...
S-a întâmplat în urmă cu o oră. Magistraţii urmează să judece cererea DNA de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile,...
Bărbaţii au fost reţinuţi în cursul zilei de ieri, după 7 percheziţii desfăşurate pe raza judeţului Mureş de către ofiţeri de la...
Compania Aquaserv va efectua mâine unele lucrări de cuplare a noii reţele de apă potabilă în localitatea Iernut. Măsura va fi...
Conducerea unui cotidian din Sfântu Gheorghe a lansat campania 'Invită-ţi un prieten de etnie maghiară să sărbătorim împreună Ziua...
Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, îi cere preşedintelui ales Klaus Iohannis, într-o scrisoare...
Curtea Constituţională a stabilit că se va întruni mâine, la ora 10,00, pentru a decide asupra confirmării rezultatelor alegerilor şi...
Aceasta i-a fost acordată de Secţia de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş pentru activitatea de cercetare...
DN 7C este închis în această perioadă a anului. În judeţul Argeş, drumul rămâne deschis numai de la Braşov, din apropiere de...
La acesta participă 30 de tineri din 6 state europene. Până pe 28 noiembrie, un grup de tineri din 6 țări europene, participă la...
Anunţul a fost făcut de preşedintele Camerei Deputaţilor după discuţiile în contradictoriu dintre putere şi opoziţie, în urma cărora...
Prefectura Mureş a convocat Comandamentul de Iarnă şi s-au făcut verificările de materiale şi resurse umane pentru dezăpezire. 15 primării...
BEC a transmis Curţii Constituţionale procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidenţiale. Astfel, Victor...
Primarul comunei Tulgheş, Marcel Vancu, a declarat pentru RTM că exemplarul de urs creează probleme de câteva zile. Marţi seara a intrat...
Această autostradă este deja deschisă circulaţiei. Potrivit Companiei Naţionale de Drumuri, proiectul are o valoare mare pentru că este...
A nins azi-noapte şi la noi în ţară în masivele Retezat şi Parâng. Salvamontiştii din Hunedoara spun că în Retezat a fost lapoviţă...
Animalul a prins mai mulți iepuri și mai multe păsări, în „vizita" sa. Informațiile vin chiar de la primarul comunei, Marcel...
Cel puțin două persoane au fost rănite azi noapte, după ce o persoană a deschis focul în campusul Universității din Florida. Polițiștii...
Biroul Electoral Central se va întruni, în această dimineaţă, pentru a întocmi procesul verbal final al alegerilor prezidenţiale din 16...
Aceasta este derulată în școlile brașovene de către DSP și Inspectoratul Școlar Judeţean. „Alege să fii sănătos! Alege să nu...
CSU Asesoft Ploiești a fost învinsă de formația rusă Krasnîi Oktiabr Volgograd cu scorul de 96-79 , miercuri, în Sala ''Olimpia'', într-un...
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat azi că se fac cercetări în legătură cu organizarea alegerilor prezidenţiale în...
România va participa cu 24 de sportivi la ediția 2015 a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), care va fi găzduită, în...
Multă lume a aşteptat cu emoţii partida de la Braşov, unde Corona s-a confruntat cu revelaţia turului campionatului, SCM Craiova, în ultima...
Vă simțiți obosit și fără chef de muncă? Încercați un remediu natural, care vă reface nivelul de energie. Vorbim despre ceaiul de...
Agenţia Naţională Antidrog derulează cu acest prilej activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familial şi în...
Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură 2014, organizat de Radio România - Centrul Cultural Media Radio România,...
Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură 2014, organizat de Radio România - Centrul Cultural Media Radio România,...
Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură 2014, organizat de Radio România - Centrul Cultural Media Radio România,...
Asta după ce Parlamentul le-a ridicat acestora imunitatea. Cei doi au fost puşi sub acuzare de DNA în două dosare separate. Ion Diniţă este...