Autoritãţile covãsnene i-au cerut preşedintelui Traian Bãsescu sã intervinã pe lângã Guvern pentru a acorda subvenţie „extinsã” pentru cãldurã judeţelor din zona montanã, unde iarna este mai aprigã şi ţine mai mult

Prefectul judeţului Covasna, Gyorgy Ervin a declarat cã a abordat acest subiect în cadrul unei discuţii telefonice pe care a avut-o în urmã cu aproximativ douã zile cu preşedintele Traian Bãsescu, la scurt timp dupã sosirea acestuia la vila de protocol din staţiunea Covasna, unde a fost întâmpinat de mai multe persoane aflate la tratament la Spitalul de cardiologie, care i s-au plâns cã tremurã de frig în saloane. „Preşedintele m-a sunat sã dãm drumul la cãldurã”, a spus Gyorgy Ervin, care a mai adãugat cã a profitat de acest moment pentru a-i spune şefului statului cã „iarna nu-i ca vara”, respectiv cã în aceastã zonã iarna vine mai repede şi ţine mai mult decât în Sudul ţãrii, prin urmare subvenţia pentru cãldurã ar trebui sã se acorde mai repede şi pe o duratã mai lungã. Acesta a mai menţionat cã dupã apelul telefonic al preşedintelui s-a dat drumul la cãldurã la Spitalul de cardiologie, spital pe care Traian Bãsescu l-a şi vizitat în cursul zilei de sâmbãtã. Mara Deleanu

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ – CINEMUZICA, cu Veronica Ilie cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Subvenţii pentru fermierii din sectorul ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Fermierii din sectorul vegetal, dar și c...

Parteneri