Cei mai vechi poştaşi din Braşov au fost premiaţi, azi, de „ Ziua Mondială a Poştei”
Festivitatea a avut loc la Oficiul Judeţean de Poştă Braşov. Şeful instituţiei, Gabriel Nicu Dragomir , a precizat cu această ocazie că anul 2012 este un an important pentru Poşta Română, deoarece se împlinesc 150 de ani de la unificarea poştală a Principatelor Unite. Istoria administraţiei poştale româneşti a cunoscut un întreg proces de dezvoltare de-a lungul timpului, primul organism care a legiferat unificarea administraţiilor poştale din cele două principate fiind fondat în 1862, la Bucureşti, sub denumirea «Direcţia Generală Unificată a Postei».
În incinta Oficiului Poştal Braşov 1 din municipiul Braşov, au avut loc astăzi o serie de evenimente dedicate acestei aniversări. În primul rând au fost acordate diplome pentru salariaţii poştali cu cea mai mare vechime în sistemul poştal, după care s-a lansat cea de-a 42-a ediţie a Concursului Epistolar, ce se desfăşoară sub egida Uniunii Poştale Universale, agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În finalul acţiunii aniversare, a susţinut un program artistic Grupul folk „Hoinarii Craiului” din Zărneşti.
Adrian Munteanu
Sursa: comunic.ro