Meniu

Articole cu tagul: medici

Legea fumatului amânată din nou

Dezbaterea proiectului de lege privind interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise a fost amânată pentru a doua oară de Comisia...

Un complex rezidenţial pentru medici a fost inaugurat azi la...

Acesta cuprinde şase locuinţe de serviciu. Cele trei garsoniere şi trei apartamente sunt destinate medicilor tineri care lucrează în sistemu...

270 de cadre medicale au primit cea mai înaltă pregătire, pr...

În cadrul CORDISPED, finanţat prin POSDRU cu suma de 4,74 milioane de euro, au fost organizate patru module pe şapte pachete de formare în c...

A debutat prima conferință de dermatologie, la Tg.Mureș

Peste 200 de medici primari, specialiști, alergologi, pediatri, medici de familie și de alte specialități din toată țara s-au reunit la Tîrg...

5800 de medici tineri susţin examenul de rezidenţiat

Aproape 5800 de medici tineri susţin astăzi în România examenul de rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. La fel c...

Medicii mureșeni, alături de victimele tragediei din Colecti...

O echipă formată din nouă medici și asistenți medicali de la SMURD Tîrgu-Mureș a însoțit nopțile trecute pacienții care au fost transferați ...

Peste 2.000 de vouchere pentru dosarele necesare în tratamen...

Un număr de 2.145 de vouchere au fost distribuite către medici, până la data de 6 noiembrie, pentru întocmirea dosarelor necesare în tratame...

Mai mulți medici francezi, voluntari în îngrijirea victimel...

Medicii din Franța vor asigura pentru următoarele săptămâni, prin rotaţie, alături de echipele de medici români, îngrijirea victimelor incen...

Ultimul bilanţ al medicilor arată că 133 de răniţi în incen...

Dintre aceştia peste 80 sunt încă în stare critică şi gravă. Un pacient din cei aflați în stare critică la Spitalul de Arși va fi transferat...

Punctul pe I cu Radu Florea- Halatele albe, la apel!

Halatele albe la apel! Într-o posibilă paralelă cu operațiunea „Mani Pulite” în varianta dîmbovițeană din justiția română, guvernanții fac m...

Bursierii de la UMF-uri ar putea fi obligați să profeseze în...

Potrivit unei inițiative legislative, toți absolvenții facultăților de Medicină ar putea fi obligați să rămână și să profeseze în România ce...

Medici din toată țara se vor pregăti la Tîrgu-Mureș de Zilel...

Pentru a marca Ziua Mondială a Inimii, care se sărbătorește în fiecare an în 29 septembrie, Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant...

Acum in emisie

Live Video

VIDEOFM

= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

  • RSS RSS

  • Parteneri